Eliberare documente din arhivă

Eliberează la cererea persoanelor fizice şi juridice, certificate, copii şi extrase de pe documentele pe care le creează şi le deţine Municipiul Baia Mare.

Extras din HCL 110 din 2009:
“Începând cu 01.04.2009, se stabilesc următoarele taxe pentru eliberarea de copii, extrase, certificate deţinute de Arhiva Primăriei Municipiului Baia Mare după cum urmează:
-1 leu pentru o pagină format A4;
-2 lei pentru o coală format A4 faţă-verso;
-0,5 lei pentru o pagină format A4 adiţională, pentru copierea de planşe
-2 lei pentru o pagină format A3;
-3 lei pentru o coală format A3 faţă-verso.
-1 leu pentru o pagină format A3 adiţională, pentru copierea de planşe
-2 lei/fotografie, pentru fotocopii pe suport magnetic
-38 lei taxă de cercetare documente”

Cine poate solicita acest serviciu

Serviciul poate fi solicitat de orice persoană care are o legătură prin domiciliu, proprietate, afacere sau loc de muncă cu Municipiul Baia Mare.
Pot solicita certificate, copii şi extrase de pe documentele pe care le creează şi le deţine Municipiul Baia Mare, persoanele care în trecut au beneficiat de servicii ale administraţiei publice locale şi au nevoie de dovada acestor servicii în prezent.


Paşii ce trebuie urmaţi

Pentru a solicita documentele de care aveți nevoie trebuie parcurși următorii pași:


Depunerea unei cereri tip în care să se specifice documentul şi anul emiterii

Anul emiterii este foarte important deoarece indicarea unui an greșit, duce la un răspuns negativ.
Este de preferat indicarea unui interval de timp, fapt care duce la plata unei taxe suplimentare, stabilită de Consiliul Local.
Cererea se depune în nume personal, ceea ce înseamnă că, de regulă, nu se acceptă depunerea de către terţe persoane. În cazul în care solicitantul, din motive medicale, nu poate să depună personal cererea, este de preferat să o trimită prin poştă. Persoanele aflate în străinătate care mandatează pe cineva să le depună o cerere, vor face acest lucru printr-o procură legalizată pe care o vor anexa cererii.


Dacă nu poate să specifice anul emiterii, solicitantul plăteşte o taxă de cercetare a arhivei

Copia chitanţei de plată a taxei se anexează la cererea tip.
La depunere solicitantul va primi un bon care conţine nr. de înregistrare, data depunerii, termenul de rezolvare, numele solicitantului, cuprinsul actului, postul la care a fost depus, semnătura operatorului, programul cu publicul al Arhivei, telefoanele la care poate suna.


Primirea răspunsului prin poştă sau ridicare personal de la sediul Compartimentului Arhivă

Solicitantul poate urmări solicitarea telefonic la numărul 0262-217107, sau on-line folosind facilitatea sitului de urmărire a stadiului rezolvării petiţiilor, introducând numărul de înregistratre şi CNP/CUI.

Timpul de soluţionare este de maximum 30 de zile.
La ridicarea/primirea răspunsului solicitantul primeşte un document care poartă acelaşi număr de înregistrare cu petiţia depusă, conţinând răspunsul la solicitare , la care sunt anexate eventual copii autentificate ale actelor solicitate.Informaţiile solicitate pot fi trimise prin poştă sau ridicate personal de la sediul Compartimentului Arhivă


Acte necesare

• Cerere tip
• Copia după chitanța de plată a taxei de copiere a documentelor solicitate, dacă este cazul
• Copia după chitanța de plată a taxei de cercetare documente, unde este cazul
• Acte doveditoare, în situația solicitării unui duplicat după contractul de vînzare cumpărare al locuinţei


Unde se face solicitarea

Solicitarea se depune la Compartimentul Arhivă


 
Program depunere/ridicare documente
Luni Marti Miercuri Joi Vineri
08:00-14:00 08:00-14:00 08:00-14:00 08:00-16:00 08:00-12:00
 
Pentru mai multe informații contactați Compartimentul Arhivă Adresa: Str. Progresului 17B (în spatele Policlinicii nr.2) Telefon: 0262 217 107 E-mail: ileana.sisestean@baiamare.ro
Program Compartiment Arhivă
Luni Marti Miercuri Joi Vineri
08:00-16:00 08:00-16:00 08:00-16:00 08:00-17:00 08:00-15:00
 
   Program Casierii
Str. Gheorghe Şincai, Nr. 37
Luni-Miercuri 0815-1230 | 1300-1500
Joi                     0815-1230 | 1300-1600
Vineri                0815-1230 | 1300-1400
Se incarca...