Comunicat privind implementarea proiectului ''Cresterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte in Municipiul Baia Mare - CF 15, Bulevardul Unirii, nr. 12''
Proiecte finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 - 11 Decembrie, 2025
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
Comunicat de presă privind proiectul
„Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe în
municipiul Baia Mare – CF 15, Bulevardul Unirii, Nr. 12”
Data: 12. 2025
Municipiul Baia Mare, în calitate de beneficiar, anunță începerea implementarii proiectului „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe în municipiul Baia Mare – CF 15, Bulevardul Unirii, Nr. 12”, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, Prioritatea 3: „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Obiectiv specific 2.1: „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, Apelul de proiecte: PRNV/2023/311.A/1, cod MySMIS 331679, prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional 2021-2027.
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice și utilizarea energiilor regenerabile într-o clădire rezidențială multifamilială situată în municipiul Baia Mare, conducând la diminuarea consumului de energie și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Implementarea măsurilor propuse va contribui la îmbunătățirea condițiilor de locuire, prin sporirea confortului interior, reducerea consumurilor energetice și scăderea costurilor de întreținere pentru încălzire, precum și la diminuarea impactului asupra mediului. Imobilul vizat de proiect este situat în Municipiul Baia Mare, pe bulevardul Unirii nr. 12, CF 15, având un total de 133 de locuințe. În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a anvelopei clădirii, reabilitarea și modernizarea sistemului de încălzire, inclusiv înlocuirea echipamentelor existente și racordarea la un sistem centralizat, modernizarea sistemelor de ventilare naturală sau mecanică, precum și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice din surse regenerabile, destinate consumului propriu. De asemenea, proiectul prevede înlocuirea corpurilor de iluminat din spațiile comune cu echipamente de înaltă eficiență energetică, înlocuirea lifturilor și executarea lucrărilor conexe necesare pentru atingerea obiectivelor de eficiență energetică. Proiectul are o durată de implementare de 26 de luni, cu data de început 21.11.2025, iar finalizarea acestuia este prevăzută pentru 30.12.2027. Valoarea totală a proiectului este de 23.634.059,30 lei (TVA inclus), din care valoare totală eligibilă este de 21.039.962,75 lei (TVA inclus) dupa cum urmează Fondul European de Dezvoltare Regională – 17.883.968,34 lei (TVA inclus) și Bugetul Național 2.735.195,13 lei (TVA inclus), iar cofinanțarea Municipiului Baia Mare este de 2.594.096,55 lei (TVA inclus), reprezentând acoperirea cheltuielilor neeligibile și cofinanțarea minimă de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
Primarul Municipiului Baia Mare
Ioan Doru Dăncuș
UAT Municipiul Baia Mare
430311, Str. Gheorghe Șincai, nr. 37
Telefon 262 / 211 001, Fax: 0262 / 212 332
Email: primar@baiamare.ro, Web: www.baiamare.ro
![]() |
|||
Investim în viitorul regiunii !![]() |
|||
Descarcă fișiere atașate
Comunicat de presă începere proiect
Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș




.jpg)






