În sprijinul băimărenilor şi a agenţior economici din Baia Mare

20 Martie, 2020

Primarul Cătălin Cherecheș și consilierii locali au hotărât să amâne, să reducă sau să anuleze taxele, chiriile și alte obligații de plată

 
Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă aplicarea unor măsuri menite să-i susțină și să-i protejeze pe băimăreni, în criza provocată de îmbolnăvirile cu Covid 19. Astfel, la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a aprobat în ședința extraordinară din 19 martie reducerea chiriilor /redevențelor sau altor sume contractuale datorate bugetului local, în baza contractelor de concesiune/ închiriere sau superficie dar și amânarea la plată a unor taxe.
 
Plata taxei de salubrizare, a chiriilor pentru locuințe sociale și ANL amânată până la sfârșitul lunii iunie
 
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor dar și pentru a evita în această perioadă deplasările la ghișeele unde se efectuează plata taxei pentru salubrizare s-a decis prelungirea termenului de plată datorată pentru lunile martie, aprilie și mai până la 20 iunie,fără perceperea majorărilor de întârziere. Tot până la 20 iunie a fost amânată și plata chiriilor prevăzute în contractele de închiriere a locuințelor sociale, în timp ce pentru locuințele ANL sau spațiile care au o altă destinație decât aceea de locuință termenul a fost prelungit până la 30 iunie.

“Este foarte important ca în această perioadă dificilă, nu doar pentru Municipiul Baia Mare ci și pentru întreaga țară, să venim atât în sprijinul cetățenilor cât și al societăților comerciale. În acest sens pentru a nu crea în rândul cetățenilor nevoia de a se deplasa la casieriile Autorității Publice Locale, am propus, iar plenul Consiliului Local a aprobat prelungirea termenului de plată a taxei pentru salubrizare datorată pentru lunile martie, aprilie și mai până la data de 20 iunie, fără perceperea majorărilor de întârziere. Pe de altă parte pentru locuințele sociale, chiriile datorate pentru lunile martie, aprilie și mai vor fi scadente începând cu 20 iunie, în timp ce pentru locuințele ANL scadența va fi prelungită până la 30 iunie” - a spus Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare.

Scutiri la plata chiriilor și redevențelor pentru societățile comerciale. Reducere cu 50 % în cazul persoanelor fizice.

O altă decizie importantă luată de Autoritatea Publică Locală în cadrul ședinței din 19 martie a Consiliului Local vizează acordarea, pe perioada stării de urgență, a scutirii integrale de la plata sumelor reprezentând chirii/ redevențe sau alte sume contractuale datorate de către societățile comerciale bugetului local în temeiul contractelor de închiriere/concesiune/superficie/servitute încheiate, precum și reducerea cu 50% a cuantumului acestora în cazul persoanelor fizice.

“Pentru a veni mai cu seamă în sprijinul societăților comerciale - pentru că în special concesiunile, închirierile sau drepturile de superficie datorate bugetului local sunt urmare a unor contracte încheiate cu acestea – am decis scutirea în totalitate de la plata acestora în cazul societăților comerciale dar și reducerea cu 50 % în cazul persoanelor fizice. Consider că pe baza pachetului de măsuri generat și aprobat de către guvernul României și pe baza a ceea ce am aprobat noi, persoanele fizice dar mai cu seamă societățile comerciale sunt într-un fel susținute pentru a-și păstra angajații în această perioadă dificilă și pentru a nu-i trimite în șomaj. Și pentru noi e foarte important ca toate societățile care își aduc aportul pentru dezvoltarea municipiului să simtă că suntem alături în această perioadă dificilă” - a spus Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare.
 
Acesta a mai menționat că îndeamnă toți băimărenii să trateze cu maximă responsabilitate situația în care ne aflăm în contextul pandemiei de coronavirus și a îndemnat la respectarea cu strictețe a recomandărilor autorităților cu privire la măsurile de urmat pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

„ Ca mesaj pentru cetățeni - în special pentru copii și tinerii care sunt sub decizia suspendării cursurilor, dar și seniorilor băimăreni- le transmitem rugămintea să încerce să rămână la domiciliu, să nu părăsească locuințele decât în situațiile absolute necesare și să încerce să rezolve de acasă toate problemele pe care le au. În acest sens am pus la dispoziția vârstnicilor un număr de telefon al Direcției de Asistență Socială și avem un număr de angajați care vin în sprijinul acestor cetățeni pentru orice fel de problemă au, de la cumpărături la plata taxelor, pentru a nu ieși din casă. Pe de altă parte am lansat și o platformă de comunicare care a devenit foarte eficientă și unde cetățenii pot să ne comunice sau să ne sesizeze orice fel de problemă pe care o întâlnesc. De la cele legate de situația generată de acest virus, oameni veniți din zonele cu probleme din Europa sau din lume care nu respectă carantinarea sau izolarea, până la probleme ale municipiului Baia Mare, de la starea drumurilor și până la salubrizare, pentru a fi într-o comunicare directă și cât mai eficientă cu cetățenii”– a mai arătat Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare
 
Se incarca...