Direcția de Asistenţă Socială Baia Mare angajează personal contractual de execuţie pe perioadă determinată ce nu poate depăși 30 zile de la încetarea stării de alertă - 1 post de Șofer la Birou Medicină Școlară și Universitară

13 Octombrie, 2021
ANUNŢ
 
Direcţia de Asistenţă Socială Baia Mare angajează personal contractual de execuţie pe perioadă determinată ce nu poate depăși 30 zile de la încetarea stării de alertă - 1 post de Șofer la Birou Medicină Școlară și Universitară, în baza art. 27, al. (1) din Legea 55/ 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și Hotărârea nr. 1.090 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale de participare:
 
• are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
• cunoaște limba română, scris și vorbit;
• are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
• are capacitate deplină de exercițiu;
• are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței mdicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
• îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului pentru care urmează să fie selectat;
• nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
 
Condiţii specifice de participare:
 
Șofer
• permis de conducere profesioniști – categoriile B, C, D;
• atestat profesional de transport persoane;
• aviz psihologic șofer transport persoane;
• studii medii dovedite cu diplomă de bacalaureat;
• vechime în muncă de minim 6 luni;

Dosarul trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele documente:
 
• cerere de înscriere adresată Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare;
• declarație prelucrare date cu caracter personal;
• copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
• copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
• certificat de căsătorie dacă este cazul;
• carnetul de muncă sau, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
• cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
• certificat de integritate comportamentală conform Legii 118/2019 – se eliberază din același loc cu cazierul judiciar;
• adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
• curriculum vitae, semnat pe toate paginile.
Copiile de pe actele mai sus prevăzute se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către personalul responsabil din cadrul Biroului Resurse Umane.
 
Depunerea actelor în vederea participării la proba practică organizată pentru ocuparea postului mai sus menţionat, se efectuează la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare, str. Dacia nr. 1 în 5 zile lucratoare de la data publicării anunțului, dar nu mai târziu de data de 19.10.2021 ora 14.00.
Proba practică va avea loc în data de 21.10.2021, ora 09:00 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare, str. Dacia nr. 1.
 
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Resurse Umane, str. Dacia, nr. 1, telefon 0262/211949, interior 1.
 
Descarcă fișiere atașate Descarcă anunțul
Se incarca...