Proiectele primarului Cătălin Cherecheș dau roade

09 August, 2018
Ani la rând, municipiul Baia Mare a fost dat ca și exemplu negativ atunci când venea vorba despre poluare. Astăzi însă lucrurile s-au schimbat. Baia Mare este cel mai verde municipiu din România. Și acest lucru este confirmat de datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Potrivit acestora, Baia Mare este singurul municipiu din România care depăşește normele impuse de Organizația Mondială a Sănătății de 50 metri pătrați/locuitor suprafaţă spaţii verzi, având 119,2 metri pătrați/ locuitor suprafaţă spaţii verzi.
 
Începând cu anul 2012, primarul Cătălin Cherecheș a realizat un studiu pentru fiecare cartier, studiu prin care s-au reabilitat zone verzi, s-au regenerat și s-au construit altele noi. De asemenea, în toamna aceluiași an, la inițiativa lui Cătălin Cherecheș a fost lansată o amplă acțiune de plantare a arborilor și arbuștilor, aceasta având drept scop revitalizarea municipiului Baia Mare, creșterea gradului de confort al cetățenilor, dar și a călității vieții acestora. Reabilitarea Câmpul Tineretului, regenerarea Parcului Municipal „Regina Maria”, reabilitarea zonei cu lacul din acest perimetru, realizarea Parcul Public Central din zona Bulevardului Unirii, dar și al Parcului Mara au fost doar câteva dintre proiectele care au transformat municipiul Baia Mare într-o oază verde. La acestea se mai adaugă reabilitarea sensurilor giratorii prin plantarea a mii de flori de diferite soiuri, dar și standardele de curățenie impuse de primarul Cătălin Cherecheș în municipiul Baia Mare.
 
Potrivit primarului Cătălin Cherecheș, această certificare venită din partea Institutului Național de Statistică reprezintă un pas major spre continuarea proiectelor pentru Baia Mare. Și este vorba despre înființarea Parcului Colonia Topitorilor, Parcului Craica, extinderea Parcului Municipal „Regina Maria” în vederea realizării Parcului Castanelor, dar și realizarea Parcului Natural Firiza care va îngloba zone de agrement importante din județ.
 
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare:„Devenind primar al municipiului Baia Mare mi-am asumat regenerarea zonelor verzi din municipiu, iar rezultatele nu doar că le vedem noi, băimărenii, ci ele au fost certificate, spre bucuria noastră și de către forurile abilitate. Am satisfacția, după câțiva ani în care am muncit alături de băimăreni pentru a face un oraș civilizat și mai frumos, să fim declarați și certificați ca fiind cel mai „verde” municipiu reședință de județ din România. Acest lucru ne arată că suntem pe drumul corect și, pe lângă investițiile mai mici sau mai mari realizate până acum, să continuăm următoarele proiecte: înființarea Parcului Colonia Topitorilor, extinderea Parcului Municipal „Regina Maria” cu o suprafață de cinci hectare care se va numi Parcul Castanilor, Parcul Craica, Parcul Natural Firiza în care va fi înglobată zona de agrement Văratec-Baraj, zona Lacul Bodi Ferneziu, zona Izvoare, zona Cetății Baia Mare de pe Valea Borcutului, malurile râului Săsar, dar și extinderea proiectului de reabilitare a Câmpului Tineretului cu zona Monumentului Ostașului Român, respectiv cu reabilitarea Ștrandului Municipal. Așadar, nu ne oprim aici la această certificare obținută, ci ne continuăm drumul și proiectele pentru Baia Mare într-un mod serios, strategic și aplicat.”
 
La finele anului 2017, conform datelor centralizate de către Institutul Național de Statistică, la nivel național, suprafaţa spaţiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor şi amenajărilor sportive, era de 26.639 hectare, la nivelul oraşelor şi municipiilor din România, fiind astfel repartizat pe un locuitor în medie 21,3 metri pătrați/suprafaţă spaţii verzi. 
Se incarca...