Demersuri pentru un oraş mai sigur – Mutarea romilor și demolarea cocioabelor, monitorizare video și anihilarea cerșetoriei

07 Mai, 2018
Municipalitatea face demersuri concrete pentru ca oraşul Baia Mare să devină mai sigur pentru membrii comunităţii. Astfel, în următoarea perioadă, în municipiu vor fi montate primele camere de supraveghere de ultimă generaţie. În paralel, în zonele cu probleme vor fi arondate echipe ale Poliţiei Locale care vor patrula în permanenţă. Anunţul a fost făcut de Cătălin Cherecheş, primarul muncipiului Baia Mare în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat şi o mare parte dintre pioliţiştii locali din oraş.
 
„În cursul zilei de ieri am finalizat Proiectul de monitorizare integral al municipiului Baia Mare cu o updatare tehnică a tuturor camerelor video şi a tuturor sistemelor pe care le folosim pentru modul în care vom utiliza aceste camere video, respectiv a modului de identificare facială, respectiv a modului de identificare a traseelor pe care autoturismele le au în municipiul Baia Mare pentru o anumită perioadă de timp. Pentru a fi foarte eficienţi din această perspectivă, pentru că este vorba despre un proiect cu 800 de camere video şi pentru un municipiu cu 150.000 de locuitori este un proiect pe care l-am ridicat la nivelul de calitate şi performanţă pe care îl are un oraş cum este Londra sau cum este New York-ul. În prima fază vorbim despre o etapă de urgenţă, o fază „zero” care va fi realizată într-un decurs de două săptămâni în care aproximativ 100 de camere video vor fi amplasate în zone cu potenţial infracţional şi aici ne referim la zonele marginale ale oraşului, ne referim la zonele în care în principal ăşi desfăşoară activitatea sau au activităţi copiii. Vorbim de şcoli, grădiniţe, locuri de joacă, parcuri sau zone din cartiere unde au existat de-a lungul timpului evenimente cu potenţial contravenţional sau infracţional. Următoarea etapă este completarea până la 500 de camere până la sfârşitul acestui an, iar în anul 2019 să ajungem la nivelul complet de 800 de camere, inclusiv pentru monitorizarea traficului auto în municipiul Baia Mare şi lucrul acesta va duce, în primul rând la o descurajare a celor care săvârşesc contravenţii sau a celor care săvârşesc infracţiuni”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
 
Un rol determinant în siguranţa băimărenilor îl va avea şi Poliţia Locală al cărei rol se va modifica sensibil. Astfel, patrule permanente vor acţiona în zone bine determinate ale muncipiului şi se vor implica activ în comunitate.
 
„O altă chestiune pe care am decis-o împreună cu colegii de la Poliţia Locală este legată de modul în care patrulăm, organizăm patrularea, respectiv organizăm patrularea permanentă în unele zone cu potenţial infracţional şi aici sunt identificate cinci astfel de zone care vor beneficia de patrule permanente, care vor acţiona exclusiv în aceste zone astfel încât poliţiştii locali care vor activa aici să fie cunoscuţi de către comunitatea din acea zonă, respectiv să poată să fie interlocutori pentru cei care se consideră ameninţaţi, care au diverse probleme, care au întrebări pentru ceea ce înseamnă ordine publică şi siguranţa cetăţeanului sau vor să-şi manifeste spiritul civic atunci când văd fapte mai grave sau mai puţin grave, de la cel care rupe o bancă sau aruncă o hârtie pe jos până la cei care săvârşesc infracţiuni cu un grad mare de pericol".
 
Nici transportul public în comun nu a fost omis. Acesta va fi monitorizat de către angajaţi speciali care se vor subordona direct Poliţiei Locale. Societatea de transport public în comun care oprerează pe raza municipiului Baia Mare va angaja persoane în acest scop, dar selecţia lor va fi făcută de către Poliţia Locală.

Ca o premieră, în oraş vor fi montate „cabine de siguranţă”, un concept inovativ pentru România, dar care s-au dovedit a fi un mare succes în străinătate.
 
„Vom face două puncte pilot în care vom amplasa nişte camere, respectiv nişte zone în care oamenii pot să intre, să aibă un acces direct la un calculator conectat la Internet, să intre în legătură direct cu un poliţist local şi să îşi comunice în modul cel mai rapid problema pe care o are. Pe lângă acest lucru, aici vorbim despre nişte camere perfect blindate şi securizate, cel care intră este protejat în acea încăpere. Vor exista şi camere video care vor monitoriza întreaga încăpere astfel încât în cel puţin două zone ale oraşului să testăm acest tip de cabină de panică care a fost iniţiată ca şi idee şi în alte oraşe din lume, în zone cu potenţial infracţional”, a precizat Cherecheş.
 
Un aspect important, asupra căruia a insistat Cătălin Cherecheş în cadrul conferinţei de presă, a fost dotarea Poliţiei Locale cu mijloace de transport. În viitorul apropiat municpalitatea va achiziţiona autoturisme pentru îmbunătățirea parcului auto al Poliţiei Locale din Baia Mare.
 
„Am constatat că de ani de zile venim într-un soi de compensare a Poliţiei Naţionale prin diverse parteneriate, oferindu-le ba benzină, ba alte chestiuni, lucru jenant pentru o ţară care se consideră europeană şi unde Poliţia Naţională ar trebui să aibă o cotă de benzină suficient de mare pentru a putea să-şi desfăşoare acticitatea şi atunci dorinţa noastră este următoarea: mâine vom demara achiziţia pentru autoturisme, dublând parcul auto al Poliţiei Locale. Maşinile vor fi exclusiv electrice pentru că trebuie să fim şi în acord cu mediul, respectiv cu ceea ce înseamnă pas şi tehnologie a viitorului, dar ne interesează ca aceste autoturisme ale Poliţiei Locale să fie văzute, să fie simţite în cartierele municipiului şi mai mult decât atât, să eficientizeze activitatea Poliţiei Locale, făcând mult mai uşoară deplasarea spre locul unde se săvârşesc contravenţii”, a subliniat primarul.
 
Cherecheş a mai precizat că va face demersuri către Guvern şi Parlament pentru modificarea actelor normative care reglementează activitatea Poliţiei locale. În acest moment, modul de acţiune al poliţiştilor locali este mult îngrădit de lipsa unor legi. Deşi au atribuţii în domeniul ordinei şi a siguranţei publice, poliţiştii locali au acţiuni limitate şi depinde de poliţişti sau jandarmi în aplicarea legii.
 
Primele schimbări legate de siguranţa cetăţeanului se vor vedea în comunitatea băimăreană încă din aceste zile. Până când vor fi implementate proiectele enumerate de Cherecheş, Poliţia Locală va avea efective sporite în stradă, acolo unde îi este locul, alături de băimăreni.
 
 
 


 
Se incarca...