Atent la solicitarea multor băimăreni, primarul Cătălin Cherecheș a convins reprezentanții SC Urbis SA - Linia 4 revine la traseul obișnuit

28 August, 2018
1 septembrie aduce modificări noi la transportul în comun de pe raza municipiului Baia Mare. Mai exact, linia 4 revine la vechiul traseu după ce primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș i-a convins pe reprezentanții societății Urbis să ia această hotărâre. Decizia de a iniția acest demers a venit în urma solicitărilor din partea cetățenilor municipiului Baia Mare.

În luna august a anului 2016, funcționari neinspirați și lipsiți de respect față de cetățenii orașului, au folosit perioada în care Cătălin Cherecheș a fost obstrucționat abuziv să muncească pentru Baia Mare ca și primar, printre multe „nenorociri” făcute au modificat și vechiul traseu al liniei 4, legătura între cartierul Gării și Vasile Alecsandri, pe bulevardul Decebal și Piața Izvoarele, rută cu care călătorii erau deja obișnuiți. După mai multe solicitări venite din partea băimărenilor, primarul Cătălin Cherecheș i-a determinat pe reprezentanții societății Urbis să revină la vechiul traseu. Astfel, începând cu data de 1 septembrie, autobuzul care circulă pe linia 4 va avea următorul traseu:

Mărgeanului - Dorna - Semilună - Spital Județean - Confstar - Pietrosul - Piața Revoluției - Piața Izvoare - Emil Racoviță - Cătălina - Kaufland 2 - Poligon auto - Păltinișului - Epsilon - Center Grănicerilor - Mărășești - Liana - Plugarilor - Piața Izvoare (strada Cloșca) - Horea - Spital Infecțioase - Piața Minelor - Stadion - Energoterm - Buclă - Planetariu - Spital Județean - Meda - Semilună - Autogară - Mărgeanului.
 
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: „Sunt multe detalii care determină calitatea vieții într-un oraș, și un astfel de detaliu la care am rezonat și acționat cu maximă hotărâre, a fost cel legat de readucerea pe traseul inițial, binecunoscut de băimăreni, a uneia dintre cele mai importante rute de transport în comun, respectiv linia 4. Chiar dacă dețin o funcție de autoritate, nu mi-a fost ușor să mă lupt cu mințile obtuze ale unora pentru care cetățeanul și dorințele lui sunt neimportante în raport cu câțiva lei pe care oricum îi regăsim în suficient de multe cheltuieli fără rost. Așa cum i-am obișnuit pe băimăreni, mi-am făcut datoria și de această dată. Îi invit pe cei care au folosit până acum acest traseu să îl readucă în viața lor cotidiană și, în curând, toți cei care utilizează serviciile Urbis vor constata modernizarea radicală și a flotei de autobuze și troleibuze, Primăria Municipiului Baia Mare urmând să achiziționeze, până la începutul anului viitor, aproximativ 40 de mijloace de transport ecologice, la cele mai înalte standarde tehnice și de confort.”

De asemenea, pentru decongestionarea circulației rutiere de la Piața Izvoare –strada Andrei Mureșan – strada Gheorghe Șincai, linia 3/11, va circula din 1 septembrie pe un traseu mai logic, și anume Piața Izvoare - strada 22 Decembrie – Piața Revoluției. Astfel se va suprapune, pe strada 22 Decembrie, circulația troleibuzelor cu cea a autobuzelor, aspect aprobat și de către Comisia de Circulație a Municipiului Baia Mare.
 
 
Se incarca...