Anunț privind organizarea procedurii de selecție prealabilă a patru membri ai Consiliului de Administraţie al R.A. Ocolul Silvic Municipal Baia Mare

Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, în calitate de autoritate publică tutelară a R.A. Ocolul Silvic Municipal Baia Mare, organizează, în baza O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, procedura de selecţie prealabilă pentru patru membri ai Consiliului de Administraţie al Ocolului Silvic Municipal Baia Mare.

Condiţii de înscriere:
-cetăţenie română și domiciliul în România;
-cunoașterea limbii române, scris și vorbit;
-stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează;
-studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
-să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 6 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
-să nu facă parte din mai mult de alte 2 consilii de administraţie ale unor regii autonome sau societăţi comerciale.


Condiții specifice pentru un membru, reprezentant al autortității publice tutelare: minimum 5 ani experiență în domeniul de activitate al regiei autonome și/sau în activitatea de administrare de societăți ori regii autonome.
Condiții specifice pentru trei membri: experiență în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăți, inclusiv societăți din sectorul privat.


Documente necesare pentru depunerea candidaturii:
-cerere de înscriere;
-copie după actul de identitate;
-CV în format EuroPass;
-copii după actele de studii;
-cazier judiciar;
-cazier fiscal;
-declaraţie pe propria răspundere prin care candidatul va confirma că nu se află într-una din situaţiile prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
-declaraţie pe propria răspundere că, la data depunerii candidaturii nu face parte din mai mult de 2 consilii de administraţie ale unor societăţi comerciale;
-adeverinţă medicală emisă cu cel mult 3 luni înainte de data depunerii dosarului;
-copia carnetului de muncă şi/sau alte documente doveditoare (adeverințe de vechime, dovada numirii în funcția de manager/administrator, după caz);


Depunerea dosarelor se poate face până la data de 4 decembrie 2017, la Registratura Primăriei Municipiului Baia Mare, strada Gheorghe Şincai, nr. 37.

Candidații admiși pe lista scurtă vor depune, în termen de 15 zile, declarația de intenție elaborată în baza Scrisorii de așteptări a autorității publice tutelare.

Criteriile de evaluare şi selecţie sunt prevăzute la art. 33 alin. (1) din H.G.R. nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.


Relații suplimentare se pot obține la telefon: 0262-211001/195, e-mail: resurse@baiamare.ro.

Se incarca...