Anunț de interes public privind acțiunea de dezinsecție terestră, pentru combaterea tânţarilor şi căpuşelor, în perioada 23.07.2018 – 31.07.2018

În atenția cetățenilor municipiului Baia Mare

Serviciul Public Ambient Urban anunţă că în urmă acțiunilor de verificare întreprinse pe raza municipiului, s-a evidențiat necesitatea demarării unei campanii de dezinsecţie terestră, pentru combaterea tânţarilor şi căpuşelor, în cadrul Programului unitar de acțiune de combatere a vectorilor prin dezinsecție și deratizare conform HCL 10/2018.

În consecință, în perioada 23.07.2018 – 31.07.2018 specialiștii serviciului vor desfășura pe raza întregului oraș activitatea de deratizare, în situația în care condițiile meteo vor permite acest lucru.

Menţionăm faptul că substanţa utilizată pentru campania de dezinsecţie terestră este Aqua K-othrine EW20 (combate tânţarii) şi Solfac EW 50 (combate căpuşele) administrat sub formă lichidă, în fază de soluţie, având ca substanță activă Deltamethrin 2% şi respectiv Cyfluthrin 5%. Întreaga operaţiune de administrare a soluţiilor, se va face prin intermediul unor echipamente specializate de stropire, tun cu pulverizare ULV şi respectiv atomizor, pentru zonele concentrate.

Produsul comercial, utilizat în campania de dezinsecţie terestră, este avizat de către Ministerul Sănătăţii din Comisia Naţională pentru produse biocide, iar acest produs vine însoţit de Fişa de Siguranţă şi Declaraţia de Conformitate a firmei care comercializează produsul.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Serviciul Public Ambient Urban, Baia Mare, str. Serelor, nr. 2, tel. 0262-225773, 0725-133155.


Dr.ec.Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare
Descarcă fișiere atașate Descarcă document
Se incarca...