ANUNŢ privind concursul organizat în vederea ocupării funcției contractuale vacante de consilier debutant - Compartimentul Secretariat din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare

Primăria Municipiului Baia Mare anunţă organizarea unui concurs în vederea ocupării funcţiei contractuale vacante de consilier debutant din cadrul Compartimentului Secretariat.
Fiecare candidat trebuie să îndeplinească condiţiile generale necesare ocupării unui post vacant, prevăzute la art. 3 din Regulamentul- cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetăţenia română, cetăţenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a
statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează;
f) îndeplinește condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs sunt următoarele:
1. Pentru postul de consilier debutant din cadrul Compartimentului Secretariat: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental Științe sociale.

Concursul va consta în două probe, respectiv, probă scrisă şi interviu. Proba scrisă va avea loc în data 19.06.2018 ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, strada Gheorghe Şincai, nr. 37.
Dosarele de concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv până în data de 08.06.2018, inclusiv, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, Serviciul Resusre Umane.

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:
a) cererea de înscriere la concurs adresată Primarului Municipiului Baia Mare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate trebuie să conțină, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane, camera 31, etaj IV, telefon 0262/211001, interior 195.

Cătălin Cherecheș,
Primarul Municipiului Baia Mare
Se incarca...