Administraţie

Administrația Publică Locală a Municipiului Baia Mare acordă o importanță deosebită cetățenilor care optează să călătorească pe mijloacele de transport în comun ale SC URBIS SA.

06 Aprilie, 2017
În acest context, în perioada următoare, pentru a institui un climat de siguranță pe mijloacele de transport și a veni în sprijinul cetățenilor de bună credință și nu în ultimul rând pentru reducerea călătoriilor frauduloase, Poliția Locală va sigura sprijin echipajelor de controlori ai societății Urbis SA, în special pe liniile cu probleme, respectiv: 1, 4, 50 și 54.
 
În situațiile în care echipajele se vor confrunta cu situații în care cetățenii circulă fără bilet, legitimație de călătorie sau abonament, sunt recalcitranți, produc disconfort și insecuritate se va trece la identificarea acestora și se va proceda la sancționarea contravențională în temeiul Legii nr. 61/1991 privind sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a HCL nr. 223/2013 privind stabilirea sancţiunilor pentru faptele care constituie contravenţii în domeniul gospodăririi Municipiului Baia Mare.
 
Cu stimă,
p.Primar
Viceprimar desemnat
Dr. Ing.Rob Marinel
 
 
Descarcă fișiere atașate Descarcă comunicatul
Se incarca...