Locuințe de serviciu

Locuinţele de serviciu din fondul locativ al Municipiului Baia Mare se închiriază angajaţiilor din Administraţia Publică Locală şi din instituţiile publice aflate sub autoritatea sau în coordonarea acesteia.

La atribuirea unei locuinţe de serviciu se va ţine seama de următoarele criterii :
- vechimea în instituţia publică a solicitantului;
- nivelul studiilor;
- situaţia locativă;
- starea de sănătate a solicitantului şi a membrilor de familie ai acestuia (soţ/soţie, copii aflaţi în întreţinere sau în plasament);
- situaţia familială a solicitantului;
- venitul net/membru de familie (soţ, soţie, copii);
- vechimea cererii de atribuire a unei locuinţe.

Repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu din Municipiul Baia Mare se face în baza listei de priorităţi întocmită si aprobată, în conditiile legii, de către Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.
Lista cuprinzând solicitantii îndreptătiti să primească o locuintă de serviciu în condiţiile şi în ordinea de prioritate stabilită conform prevederilor H.C.L. nr.433/2015 şi a legislatiei în vigoare, la propunerea Comisiei de repartizare a locuinţelor se aprobă în Consiliul Local.

Contestatiile cu privire la listă de priorităţi, se vor depune in maxim 10 zile de la afişare şi se vor adresa Consiliului Local Baia Mare.
Lista de priorităţi se întocmeşte anual.

Atribuirea locuintelor de serviciu disponibile se va face in ordinea descrescatoare a punctajului obtinut.

Cererile pentru atribuirea unei locuinţe de serviciu şi documentele justificative se depun la:
Biroul Relaţii cu Publicul, din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare
Adresa: str. Gh. Șincai nr.37

La depunere, cetăţeanul primeşte un fluturaş cu un număr de înregistrare pe care îl va păstra pentru a urmări înscrierea pe listă în anul următor.
Program de primire documente la Serviciul Relaţii cu Publicul
Luni Marţi Miercuri Joi Vineri
8:00 - 15:00 8:00 - 15:00 8:00 - 15:00 8:00 - 16:00 8:00 - 14:00
 
Pentru informații suplimentare contactați Serviciul Contracte Imobiliare Adresa: Str. Piata Libertatii nr.17 - Cladirea Millenium 2, et.1 Telefon: 0262 - 275587
Program cu publicul
Luni Marţi Miercuri Joi Vineri
8:00 - 16:00 8:00 - 16:00 8:00 - 16:00 8:00 - 17:00 8:00 - 15:00
 
Se incarca...