Ziua Imnului României, îndemn la mândrie şi unire naţională

29 Iulie, 2014
În fiecare an, la data de 29 iulie, sărbătorim unul dintre simbolurile României – Imnul Naţional. Mai mult ca oricând, această zi festivă trebuie să fie un imbold de a menţine vie în sufletele noastre flacăra iubirii de neam şi patrie, respectul faţă de simbolurile şi valorile naţionale, care ne reprezintă ca identitate.  Ziua Imnului Naţional trebuie să fie şi prilej de aducere aminte a patriotismului şi spiritului de sacrificiu a generaţiilor trecute, a eroilor care s-au jertfit pe parcursul timpului pentru noi, pentru libertatea şi pentru integritatea ţării noastre.
 
În actualul context geopolitic mondial, când zi de zi vedem atâta vrajbă între popoare, episoade violente şi vieţi curmate în războaie ale căror scop nu justifică aceste atrocităţi, noi, românii, trebuie să fim uniţi. Trebuie să le fim alături, cu sufletul şi prin rugăciune, celor care astăzi nu se bucură de ceea ce românii au, dar de cele mai multe ori nu ştiu sau uită să aprecieze: libertate, integritate, stabilitate. Aceste avuţii, care nu sunt palpabile, dar sunt nepreţuite, trebuie respectate şi protejate cu orice preţ. În semn de recunoştinţă pentru cei care cu preţul vieţii lor ni le-au asigurat, pentru noi, care astăzi suntem responsabili pentru viitorul generaţiilor care vor veni.
 
Oricât de mult ne-ar apăsa greutăţile cotidiene, nemulţumirile diverse pe care fiecare dintre noi le avem, trebuie să avem tăria de a nu permite nimănui să ştirbească iubirea pentru ţara noastră şi mândria de a fi români. Pentru că iubirea de ţară şi unitatea naţională ne pot da puterea de care avem nevoie să creionăm un viitor mai bun pentru copiii noştri.
 
Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiului Baia Mare
SCRIE UN COMENTARIU
Se incarca...