Cu respectul cuvenit şi preţuire pentru Armata Română

25 Octombrie, 2013
Îi sărbătorim astăzi pe bravii români care stau de veghe neobosit pentru asigurarea integrităţii şi siguranţei naţionale, fiind dispuşi să apere cu preţul vieţii valorile noastre materiale şi spirituale, în pofida contextului economic şi social care nu avantajează nici această specială breaslă. Dincolo de semnificaţia istorică, ne întoarcem cu respect şi preţuire spre militarii din Armata Română, indiferent de grad, dar şi spre cadrele aflate în rezervă sau retragere. Celebrăm uniforma militară, dar mai ales calităţile nobile care stau la baza acestei meserii, curajul, spiritul de sacrificiu, camaraderia şi patriotismul. Ne aducem aminte şi de eroii neamului românesc care au contribuit pe parcursul vremii la asigurarea libertăţii noastre, jertfindu-se pe altarul iubirii de patrie şi de neam. Suntem cu sufletul şi gândul alături de bravii noştri tineri care se află în misiune în teatrele de operaţiuni din afara ţării. Ne rugăm pentru liniştea veşnică a eroilor care şi-au dat ultima suflare pentru un ideal pe care mulţi îl pomenesc, dar prea puţini îl înţeleg. În faţa tuturor celor care şi-au creionat destinul alegând una dintre cele mai frumoase şi onorabile meserii din lume, cea de străjer al patriei, mă înclin astăzi, cu respect şi apreciere. Şi mă rog bunului Dumnezeu să binecuvânteze şi să protejeze Armata şi România!
 
Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiului Baia Mare
SCRIE UN COMENTARIU
Se incarca...