Băimărenii pot depune până în data de 06.12.2018 cereri pentru reconstituirea și/sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente caselor de locuit din zonele cooperativizate, conform prevederilor Legii 231/2018 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Aducem la cunoștința cetățenilor Municipiului Baia Mare că a fost publicată Legea nr. 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, prin care se stabilește un termen de 120 de zile, respectiv perioada 09.08.2018-06.12.2018, în care persoanele fizice și juridice pot depune cereri pentru reconstituirea și/sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente caselor de locuit din zonele cooperativizate, respectând următoarele prevederi legale:
- art. 24 alin.(1) ”Terenurile situate în intravilanul localităţilor, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producţie, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptăţite, pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti, pe care le-au edificat, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foştii proprietari.
(11) Suprafaţa terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producţie, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă.
(2) Foştii proprietari vor fi compensaţi cu o suprafaţă de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri.
(3) Terenurile situate în intravilanul localităţilor, aferente construcţiilor edificate de către fostele cooperative de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste şi fostele cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) sunt deţinători de construcţii de la data dobândirii şi până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate;
b) fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol şi a plăţii impozitelor şi taxelor în conformitate cu prevederile legale;
c) pentru terenul aferent construcţiei nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate;
d) terenurile nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale”.
- art. 23 alin. (2) ”Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori.
(21)În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori”.
- art. 27 alin (23) "În cazul terenurilor aferente locuinţei, care nu au fost cooperativizate, deţinătorii sau moştenitorii acestora pot solicita comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel:
a) dacă solicitanţii figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale;
b) dacă terenul este în proprietatea statului român şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi;
c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane."
Cererea va fi însoțită de acte doveditoare, prevăzute de Legea nr. 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Menționăm că nu fac obiectul Legii nr. 231/2018 dosarele de fond funciar aflate în curs de soluționare prin proceduri administrative ori judiciare.
Cererile pentru Comisia Locală de aplicare a Legilor Fondului Funciar Baia Mare se depun la Primăria Municipiului Baia Mare, Direcția Relații Publice/Biroul Relații cu Publicul, strada Gheorghe Șincai nr. 37, de luni până miercuri între orele 800-1500, joi între orele 800-1600 și vineri între orele 800-1400.

Cererea va cuprinde următoarele informații:
- Date de identificare ale solicitantului;
- Suprafața de teren solicitată;
- Vecinătățile terenului și actele doveditoare, conform Legii nr. 231/2018, însoțite de planul de amplasament și delimitare în format analogic și CD, în format dxf.
Se incarca...