Anunț privind selecția pentru ocuparea unor posturi contractuale din cadrul Proiectului ''Măsuri integrate în domeniul educației pentru 840 copii și 260 tineri și adulți: Educație pentru viitor.''

Primăria Municipiului Baia Mare anunţă selecția unor posturi contractuale din cadrul Proiectului “Măsuri integrate în domeniul educației pentru 840 copii și 260 tineri și adulți: Educație pentru viitor!”, după cum urmează:
- 1 post Lucrător cu copii – normă întreagă
- 2 posturi Expert creșă – timp parțial 2 ore/zi
- 3 posturi Expert școala de după școală – timp parțial 4 ore/zi

Fiecare candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului pentru care urmează să fie selectat;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condițiile specifice sunt următoarele:

1. Pentru postul de Lucrător cu copii – minimum studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.
2. Pentru postul de Expert creșă – minimum studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.
3. Pentru postul de Expert școala de după școală – studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specializarea Pedagogie.

Dosarele de concurs se depun la sediul Municipiului Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 37 în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării anunțului.

Proba de interviu se va susține în maximum 3 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatului selecției dosarelor de înscriere.

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:

a) cererea de înscriere la concurs adresată Primarului Municipiului Baia Mare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului, solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințe care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării probei de interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane, persoana de contact Mureșian Lenuța, camera 31, etaj IV, telefon 0262/211001, interior 195.

Principalele atribuții prevăzute în fișele de post sunt:

1) Lucrător cu copii
 Participarea la dezvoltarea și implementarea unui program educațional complementar programului de grădiniță adresat copiilor din GT de vârsta preșcolară (aferent A 2.1);
 Furnizarea de programe educaționale de tipul „grădiniței estivale” pe durata vacanțelor de vară dintre anii școlari, pentru cei 200 de copii care participă la grădiniță (aferent A 2.2);
 Implementarea programului „școală după școală” pentru 108 copii selecționați în GT pe durata a 5 semestre școlare în funcție de planul educațional individualizat întocmit, în care vor fi identificate nevoile educaționale pe acest domeniu (aferent A 6.1);
 Asigurarea implementării activităților extracurriculare de dezvoltare a abilităților/talentelor, inclusiv sportive (ateliere de pictură, muzică, sport, limba engleză și utilizare calculator), în vederea creșterii atractivității mediului educațional în functie de planul educațional individualizat întocmit, în care vor fi identificate și interesele, abilitățile sau talentele copiilor (aferent A 6.2);
 Organizarea de tabere de vară cu durată de o săptămână pe perioada vacanței de vară. (aferent A 6.3);
 Sprijinirea oricărei altei activități, în măsura în care poate și dacă este cazul;
 Oferirea informațiilor solicitate referitoare la proiect și stadiul acestuia atunci când îi sunt cerute;
 Realizarea documentelor necesare în vederea unei implementări de succes a proiectului.

2) Expert creșă
 Participarea la organizarea campaniei trimestriale în comunitate de animare, conștientizare și sensibilizare a comunității cu privire la înscrierea copiilor de 2-5 ani la creșă sau grădiniță (aferent A 1.1);
 Acordarea de sprijin în înscrierea a 260 de copii cu vârsta între 2 și 5 ani la creșă sau grădiniță, în funcție de vârsta și de dezvoltarea psihologică, emoțională și motorie a copiilor. (aferent A 1.2);
 Furnizarea de consiliere și mediere a copiilor cu vârsta între 2 și 5 ani selecționați în GT cât și părinților/tutorilor acestora, pentru asigurarea menținerii acestora în GT și respectarea planului educațional individualizat și a schemei personalizate de sprijin, inclusiv în ceea ce privește pregătirea și adaptarea copiilor la sistemul educațional sau pregătirea acestora pentru intrarea într-un alt ciclu școlar (de la creșă la grădiniță, de la grădiniță la școală) (aferent A 1.3);
 Participarea la dezvoltarea și implementarea unui program de parentig cu participarea unui părinte/tutore pentru fiecare din cei 260 de copii (aferent A 2.3);
 Asigurarea furnizării de sprijin financiar sub formă de tichete pentru frecventarea creșei și a grădiniței, complementar schemelor naționale acoperite din alte fonduri, în funcție de participarea copiilor și a părinților/tutorilor la programele stabilite în planul educațional individualizat și schema personalizată de sprijin (aferent A 3.1);
 Asigurarea furnizării de sprijin material în vederea participării copiilor cu vârsta între 2 și 5 ani din GT sub formă de imbrăcăminte/încălțăminte, produse de igienă în funcție de participarea copiilor și a părinților/tutorilor la programele stabilite în planul educațional individualizat și schema personalizată de sprijin (aferent A 3.2);
 Sprijinirea oricărei alte activități, în măsura în care poate și dacă este cazul;
 Oferirea informațiilor solicitate referitoare la proiect și stadiul acestuia atunci când îi sunt cerute;
 Realizarea documentelor necesare în vederea unei implementări de succes a proiectului.

3) Expert școala de după școală
 Asigurarea implementării programul „școală după școală” pentru 108 copii selectionati in GT pe durata a 5 semestre scolare in functie de planul educational individualizat intocmit, in care vor fi identificate nevoie educationale pe acest domeniu (aferent A 6.1);
 Participarea la elaborarea procedurii de furnizare a hranei calde (aferent A 6.1);
 Întocmirea unei prezențe zilnice a copiilor la activități și la masă, elaborarea programei zilnice a activitatilor, intocmirea procesului verbal de predare-primire a hranei (aferent A 6.1);
 Participarea la organizarea de tabere de vară cu durată de o săptămână pe perioada vacanței de vară (aferent A 6.3);
 Participarea la realizarea unui program zilnic al taberei (aferent A 6.3);
 Participarea la elaborarea procedurii de furnizare a hranei calde (aferent A 6.3);
 Sprijinirea oricărei altei activități, în măsura în care poate și dacă este cazul;
 Oferirea informațiilor solicitate referitoare la proiect si stadiul acestuia atunci când sunt cerute;
 Realizearea documentelor necesare în vederea unei implementări de succes a proiectului.


Dr.ec. Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiului Baia Mare
Se incarca...