Anunț de interes public privind începerea procedurii pentru acordarea subvenției în baza legii 34/1998 de la bugetul local pentru anul 2019

Direcția de Asistență Socială anunță asociațiile, fundațiile și cultele care dezvoltă activitate de asistență socială specializată si sunt furnizori de servicii sociale, că pot să depună documentația pentru acordarea subvenției în baza legii 34/1998 de la bugetul local pentru anul 2019.

Subvenţia se acordă în temeiul prevederilor cuprinse în Legea nr. 34/ 1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor, fundaţiilor sau cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare.

Furnizorii de servicii sociale pot fi persoane fizice sau juridice, după cum urmează: unităţi de asistenţă medico - socială, asociaţii si fundaţii, culte religioase recunoscute în România şi orice forme organizate ale societăţii civile, persoane fizice autorizate în condiţiile legii, filiale şi sucursale ale asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii.

Documentaţia se elaborează şi se depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială situat în Baia Mare str. Dacia nr. 1, cu respectarea prevederilor HG nr. 1153/2001- Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 34/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
Data limită de depunere a documentaţiei este ultima zi lucratoare a lunii SEPTEMBRIE 2018.

Regulamentul privind acordarea subvenţiiilor, de la bugetul local, în baza Legii nr.34/1998 poate fi consultat pe site-ul www.baiamare.ro. Pentru informaţii suplimentare puteţi contacta Serviciul Dezvoltare Socială, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, între orele 8:00 - 15:00 , de luni până vineri.
Se incarca...